Am murit in visul meu... singură... nimic şi nimeni nu era alături de mine... Poate doar lacrimile care mi se prelingeau pe obraz... Părul îmi şoptea ceva la ureche... Ceva ciudat... ce nu am putut sa descifrez... Pe buzele mele se jucau două jumătăţi de surâsuri ce abia aşteptau să-şi găsească perechea... În surdină se auzea cântecul ce odată mi-a fost dedicat... Gându-mi era plecat în altă parte... Într-un loc fermecat... Înca mai trăiam într-un paradis nebun... Unde fluturii îşi aşteptau sfârşitul cuminţi, apa curgea uşor pâna se vărsa într-o minunată cascadă tăcută... Umbra mea era aproape inexistentă... Pe cer, ziua era luna, iar noaptea soarele... Nu luminau... Doar îşi făceau cuminţi prezenţa... Iarba uscată şi-a schimbat culoarea din verde în negru... Era un paradis nebun din care nu puteai scăpa... Aşa că mi-am aşteptat cuminte sfârşitul exact ca celelalte suflete... Era oare doar un vis nebun si mistic? Sau poate... doar mintea îmi juca feste... Zborul viziunii mele stârneşte cu o aripă flăcările iadului si cu cealaltă boarea paradisului nebun...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu