Zâmbetul tău mă ridică spre cer. Ți-ai desenat grimasa de pe față cu atâta grijă, ți-ai pictat buzele cu atâta dragoste... Tu cel care îmi știe toate cuvintele pe de rost... Doar tu știi că zâmbetul meu era plin de lacrimi, era o îngânare de șoapte... Tu mi-ai trezit râsul... L-ai făcut să răsara.. acum te rog nu-l face să apună... Chiar daca ieri am plâns tu m-ai învățat să râd, chiar dacă chipul meu a fost acoperit de nori m-ai ajutat să ma agăț de o stea...
Acum parcă zborul meu aiurea printre miile de gânduri răvășite în căutarea unui cer fără nori, a unui pământ fără praf, a unui suflet în care pot crede mereu, este din ce în ce mai lin și mai liniștitor pentru că tu te-ai avântat în călătoria mea fără să știi ce te așteaptă, m-ai ajutat să trec peste golurile de aer ce îmi inundau sufletul.
Acum, tristețea a dispărut din limbajul meu de lut... Râsul tău simpatic îmi umple ziua, zâmbetul meu e fericit pentru că are în față cea mai frumoasă grimasă de pe un chip omenesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu