-Azi ieşi cu mine. Nu accept un refuz. Şi-a luat rapid geaca şi a ieşit trântind uşa. Eva a rămas mută, în acelaşi colţ, încercând să ascundă cravata ce îi atingea picioarele cu atâta ură şi dispreţ. Nu mai era ea, nu în camera aia, unde totul era străin, naiv şi confuz. Era prinsă între patru pereţi, o cheie o despărţea de libertate, o cheie şi un milion de ani... A stat acolo toată ziua. Avea doar un pahar de vin lângă din care mai sorbea din când în când.. un pahar de vin si o ţigară arsă. Nu-i părea rău de nimic.. o merita. Telefonul îi suna cu fiecare oră ce era atinsă de limba spartă a ceasului de pe perete.. nu avea putere să se ridice şi să îl ia. Pe la şapte el a ajuns acasă. I-a smuls un sărut apăsat şi i-a aruncat la picioare nişte pungi mototolite, pline de noroi. Ploua. -Asta o să porţi în seara asta. Nu era nimic nou. O rochie vişinie, simplă, mulată.. Niste pantofi negri şi o agrafă de păr subtilă. Şi-a aruncat pe faţă puţină pudră, şi-a uns buzele cu ruj roşu şi a încercat să facă un pas în faţa lui. -Eşti frumoasă, mult prea frumoasă în seara asta... A luat-o de mână încet şi a sărutat-o după ureche. Mirosea a fum şi a vin vechi.. Ochii îi erau două perle în lumina veiozei ce pâlpâia uşor undeva lângă pat.. A întins-o pe jos.. el era altcineva acum.. I-a şoptit cât de frumoasă este încă o data şi a lăsat-o cu privirea pierdută pe tavan. S-a dus în bucătărie şi a luat două pahare. A desfăcut sticla de whiskey brusc şi a turnat neglijent în cele două pahare. I l-a dat, au luat o înghiţitură, iar apoi s-au cufundat în jocul particulelor de alcool ce îi ameţeau cu fiecare secundă. A luat-o pe sus şi a urcat-o în maşină. Au dispărut în noapte, ea amestecându-se printre stropi de ploaie cu lacrimi în ochi.. În urmă rămâneau cuvinte moarte.. -Eşti aşa frumoasă în seara asta...