Am intrat intr-o gaura neagra... M-au izbit jeturi de amintiri. Amintiri ale caror sentimente nu mai au pe unde evada... Se preling usor pe corpul meu ravasit.. plin de gauri si sperante moarte... Traverseaza marea de lacrimi care ma inconjoara, apoi trec peste podul iubirii si ajung in sfarsit la poarta Castelului Speranta... In curtea lui zac mii de morminte in care sunt ingropate toate visele spulberate... Intra sfioase, cu pasii marunti... Reusesc sa patrunda si ajung in sfarsit in locul potrivit de unde nu mai au cum sa fuga... Am mai aruncat putin mortar peste zidul amintirilor de care avem atata nevoie... si le-am lasat sa putrezeasca acolo, vizitandu-le de cate ori aveam nevoie de putina dragoste si curaj....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu