M-am aventurat într-un joc periculos al inconștientului, iar acum nu mai pot lăsa din mână cuvintele absurde... Eram singură... regulile tipărite cu litere par imposibile azi... timpul le-a dezintegrat... nu se mai văd decât urmele atingerilor ce au fost... Tipograful prevestea doar răsăritul de August, dar azi nu mă simt pregătită să văd nici măcar amurgul... Vreau un tablou nou, pictat în acuarele de zâmbete, colorat de cerul în care îmi oglindesc zâmbetul când buzele mele varsă versuri melancolice... O răceală stupidă îmi cuprinde oasele, îmi îngheață sângele si aerul din mine... Amintiri nedefinite încolțesc în minte, sunt uscate la fel ca frunzele de la sfârșitul toamnei, se aștern calm pe o pătură de neîncredere... Îmi imaginam atâtea piese legate de amurg, dar nu pot fi de această dată protagonista acestui scenariu amețitor, ies din decor şi mă aștern într-un pat ce mi-a auzit de atâtea ori suspinul plânsului şi a gustat de tot atâtea ori lacrimile din întuneric...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu