Plutesc..

Încep să urlu prinsă între gratiile mult  prea groase din cușca mea interioară...  Și ajung să îmi pierd glasul... Sunt sedusă pur și simplu de vocea ta... Adorm cu chipul tau... Sunt atrasă de privirea ta... Sunt ademenită de respirația ta... Ai devenit propriul meu drog... Am ajuns să țip de dorul tău, să te asociez cu orice lucru frumos ce îmi iese în cale... Când ești lângă mine sunt sedată... Mirosul tău... Atingerea ta.... Buzele tale... Respirația ta... Privirea ta... Oare pot spune mai multe? Pot continua acest șir lung de gânduri.. dar asta ar însemna sa-mi irosesc viața scriind aici, în loc să-ți arat ce simt... Încalec pe aripile dragonului meu imaginar... Și plutesc... Plutesc spre tine..

Plutesc în timp. Prezentul nu îmi e de ajuns. Alunec în trecut, mă avânt înspre viitor. Amestec cele trei timpuri ca pe acuarele pe planșă. Ca pe trei culori primare, dar nu rezultă gri, nu. Obțin un curcubeu de emoții, trăiri, amintiri, speranțe.

Plutesc în mine în ceea ce sunt. Flux și reflux, sunt așa și sunt altfel, sunt și nu sunt. Nu e inconștiență, e explorare...