A doua viaţă

Difuzoare înfundate îţi spun povestea. Eşti o răsuflare complicată. Acel casetofon spart, cu butoane roase de sunete afone derulează caseta cu amintiri ce-au devenit străine. Îţi plânge de milă, pentru că sufletul ţi-a murit. Doar droguri îţi curg prin venele înguste şi ciuruite de-atâta ură. Îi spui să pornească, muşchii ţi se contractă, aşteptarea e macabră. Butonul se-nţepeneşte, scrâşneşti din dinţi şi trânteşti carcase. Amintirile nu pornesc. Becurile casetofonului s-au ars. Difuzoarele scot un fâşâit asurzitor. Te prăbuşeşti inconştient, iar casetofonul tace. Te trezeşti într-o lume plină de curent, sunete scurte şi puternice, un ecran, un bec şi pereţi albi. Eşti la terapie intensivă. Te-ai născut a doua oară. Casetofonul a dispărut, ţi s-a schimbat caseta. Banda rulează.

Scrisoare.

Iubite,
Am să scriu doar câteva cuvinte frenetice.. pentru că disperarea-mi din suflet nu mă lasă să fac mai mult... Au trecut o sută de zile şi tu nu te-ai întors, au trecut o sută de zile iar gându-ţi a dansat mai departe cu fiecare cuvânt. E doar o scrisoare lunatică pe care ţi-o trimit din zbor, căci inima-mi aleargă departe... departe de tine, departe de noi. Furtuna pe care ai lăsat-o în urmă a distrus tot ce clădisem. Erai orb.. Nu ţi-a mai păsat. M-ai lăsat în urmă râzând. Mi-ai smuls ochii... iar pleoapele-mi voiau să se umple de lacrimi, dar ardeau de dor... Pe-atunci erai doar un alt surâs ce-mi lumina calea prăfuită. Acum... acum eşti esenţa trecutului meu, eşti doar cel ce-mi storcea atingeri pixelate. Dezorientată te privesc prin banal. Eşti departe, eşti prins într-o fericire falsă. Pentru că ştiu, tu nu mai eşti la fel...Dar te înrămez cu fraze zdrenţuite, te desenez din amintiri...

Oameni si ploaie

Oamenii, o ploaie de cuvinte nerostite,
Un întuneric de corpuri prihănite,
Zboară în iluzii absurde
Ale iadului fiinţe mărunte.

Şi ating un cer străin,
Oamenii, univers umil.
Distrug vise sângerii,
Devenind din nou copii.