Marea din ochii tăi...

Ochii tăi, verzi sau albaștri. Sunt atât de calzi încât pur și simplu mă pierd, totul dispare în jurul meu. Mă simt așa de protejată în îmbrățișarea lor. Acele apusuri de soare... fiecare în alt colț al orașului... Dar ce conteaza atunci când ești lângă mine cu gândul prinvindu-mă. Iar eu mă pierd în marea din ochii tai. Sunt ca un luceafăr ce ar coborî oricând să stingă focul din albastrul întins al ochilor tăi. 

Drumuri intersectate...

 Nu plânge în seara asta, nu în noaptea în care drumurile noastre s-au intersectat. Te rog, râzi. Râzi cum nu ai mai facut-o niciodata. Pentru mine. Măcar schițează un zâmbet. Un zâmbet fals. Mă mulțumesc și cu asta. Plângi în noaptea în care drumurile noastre se vor despărți. Atunci poți să plangi până te îneci cu lacrimi, până te hrănești cu apa sărată din ochii tăi, când ți se vor usca buzele, iar mâinile îți vor tremura. Dar până atunci, strânge-mă în brațe. Ține-mă de mână. Fă ca o secundă să fie o oră, iar un minut un an. Fă-mă să zâmbesc ca în prima zi...

Ieri și azi.

Ieri plângeam fără să mă gândesc la altceva. Ieri nu simțeam gustul lacrimilor. Ieri plângeam și mă gândeam la lacrimile mele. Ieri nu tânjeam, nu mi-era dor.  Ieri nu iubeam fără să știu.  Azi nu plâng, dar nici nu mă gândesc la altceva. Azi aș fi simțit gustul lacrimilor dacă aș fi plâns. Azi nu am plâns, dar tot m-am gândit o secundă la lacrimile de ieri. Nici azi nu tânjesc, dar îmi e puțin dor. Azi nu iubesc, dar încerc să cred că nu știu asta. Azi fac ceva în plus față de ieri. Azi zâmbesc.

Hoțul...

Petale pe trupul meu, în aerul electrocutat Energia trece prin ele ca un fan obsedat. Și văd cum piere prezisa frică Ca o pasăre căzuta ce nu se mai ridică. 

Zboară flacără direct prin ochii mei Rămân doar amintirile din anii grei. Sunt pe dinafara unei uși portal De ies afară mă absoarbe un țipăt formal. 

Nu am aer, parcă cuțitele vieții îl taie Mă cațăr pe o stâncă și țip într-o foaie. Îmi arunc lacrimile în singura cisternă Căci nu mai are pene a iluzii pernă.

Fiecare gest e hașurat imediat, Eul de persoană din mine l-am căutat. Salteaua insomniei așteaptă un trecut, Hoțul e în trupul cu petale, electrocutat și mut. 

Fara titlu.

"-În toate povestile de dragoste exista intotdeauna ceva care ne apropie de eternitate si de esenta vietii, pentru ca povestile de dragoste contin toate tainele lumii. Ce se intâmpla insa atunci când timiditatea impiedica o dragoste adolescentina sa infloreasca? (Paul Coelho) "

Secondhand Serenade - Fall for you

The best thing about tonight's that we're not fighting
Couldit be that we have been this way before
I know you don't think that I am trying
I know you're wearing thin down to the core.

But hold your breathe
Because tonight will be the night that I will fall for you
Over again
Don't make me change my mind
Or I wont live to see another day
I swear it's true
Because a girl like you is impossible to find
You're impossible to find.

This is not what I intended
I always swore to you i'd never fall apart
You always thought that I was stronger
I may of failed
But I have loved you from the start.
Ohhhh

But hold your breathe
Because tonight will be the night that I will fall for you
Over again
Don't make me change my mind
Or I wont live to see another day
I swear it's true
Because a girl like you is impossible to find
It's impossible.

So breathe in so deep
Breathe me in
I'm yours to keep
And hold onto your words
Cuz talk is cheap
And remember me tonight
When your asleep.

Because tonight will be the night that I will fall for you
Over again
Don't make me change my mind
Or I wont live to see another day
I swear it's true
Because a girl like you is impossible to find
Tonight will be the night that I will fall for you
Over again
Don't make me change my mind
Or I wont live to see another day
I swear it's true
Because a girl like you is impossible to find

You're impossible to fïnd.

Azi, am să zbor pentru tine...

Mă atingi în vânt. 

Eu mă avânt spre necunoscut.

Îmi place să fiu unde nu am mai fost în trecut.

Apoi să te fac să ramâi mut.

Azi am să zbor pentru tine

Vom fi doar eu cu tine și cu mine.

Vom alerga spre viitor

Spre al nostru mic dor.

Azi am să fiu vântul

Mâine-am să fiu cântul.

Voi zbura lin peste gând

Și nu voi pluti plângând.

Să zbor cu tine e ușor

Mă topesc numai de dor

Voi ajunge să pictez

Viața noastră s-o creez.

Zâmbet fals.

Pot simula un zâmbet? Mă pot preface că zâmbesc? Sau pot să alerg zâmbind fals? Zâmbesc forțat să mă crezi... Reușesc? Crezi că zâmbetul nostru cald, plin de speranțe si vise îl puteam simula oricând? Acum, în amurgul viselor în doi se ascund zâmbete false... Oare aș fi mințit ca să prelungesc a mia oară viața expirată a viselor care alcătuiesc zâmbetul? Nu aș fi mințit, de-aș fi știut... aș fi furat încă câteva clipe fermecate de la tine, în care să-ți răpesc un ultim zâmbet, să ne mințim, dar să ne dăm acea ultimă instanță a zâmbetului nostru, care ne unește visele, care ne încălzește ca soarele de August, care ne leagă atât de strâns pentru câteva momente, deși până acum am fost doar doi străini într-o lume plină de lacrimi...  Mereu ți-am zâmbit vag...

Galaxii....

Noaptea cad stele.. și-mi număr galaxiile din gene... care stau pe muchia unei lacrimi sfâșiate... Oare să o las să cadă? Sau nu? Să-mi irosesc galaxiile? Sau să le mai păstrez? Mi-e puțin teamă să le las să cadă... Mi-e frică să le țin pe gene, nu vreau să le  țin suspendate. Sunt între azi și mâine, între ieri și zilele următoare, între a fi și a nu fi.. Cred că le mai păstrez un pic... Da, le mai țin pentru mine. Am să le mai țin până când o să le culegi tu cu un sărut amețitor... Atunci ai să pui stelele iar pe cer, pe mine mă vei așeza lângă tine, iar galaxiile.. hmm.. galaxiile pe muchia unui zâmbet.. 

Oferă-mi un zâmbet!

Oh da... zâmbete.. Ce s-ar face lumea fără zâmbete? Cu ce am putea răsplăti o îmbrățișare mică sau o privire pătrunzătoare.. Un zâmbet nu costă nimic... nici măcar un bănuț, dar e valoros... Îl îmbogășește pe cel care îl primește, dar nu îl sărăcește pe cel care îl oferă. Este un dar gratis, e cel mai frumos cadou.  Poate durează o clipă, dar amintirea lui ține o veșnicie. Un zâmbet gonește oboseala, pesimismul, da putere sufletului si consolează lacrimile. Poate fi o comoară de neprețuit atunci când se produce.  Dacă crezi că nu îți aduce nimic un zâmbet, fi drăguț si oferă unul pe care îl ai pentru că nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât o persoană care nu știe să zâmbească. Nu există om bogat care să nu poată primi un zâmbet, nu există persoană săracă încât să nu poată dărui un zâmbet.

Suntem oameni, cu aripi de îngeri, cu zâmbete de foc.. Suntem oameni creați pentru a zâmbi, pentru a împărăși fericire acelora care sunt mult prea distruși încât să-și "picteze" o grimasă micuță pe chipul luminos. 

Viața e o poveste, e un film... diferit...

Dimineața, pentru tine e plictisitor, pentru mine e momentul zile în care pot zâmbi cel mai larg, mai apăsător și mai senin... Și mă face să mă gândesc...

Ți-a spus cineva povești noaptea? Mai ții minte sentimentul ala? Îți amintești că erai beat de somn dar că voiai să auzi finalul poveștii? Să nu se termine? Să știi prin ce a trecut prințul, cât de mult s-a mai luptat, sau cum a putut să iubească doar o fata, o prințesă obișnuită, dar totuși specială? Nu e minunat că toate poveștile iau ființă pe o bucată de hârtie seara? Nu e neobișnuit că toți ne dorim să fim protagoniștii măcar unei scene dintr-o poveste? Dar oare nu ne gândim că viața noastra însăși e o poveste, o poveste reală, dar totodata fantastică, plină de speranțe, vise, iubire, lacrimi... Suntem protagoniștii unei povești ce este transpusă într-un film, având ca si coloană sonoră  cântecul de leagăn ce ni-l fredona mama după ce își termina povestea .. Suntem personajele pozitive, cele negative, secundare sau principale.. O scenă a filmului reprezintă o zi din viață, în fiecare scenă purtăm o mască diferită. Apoi le depozităm într-un dulap, măștile sunt amintiri... Construim un film, îi dăm un titlu: VIAȚĂ. Nici un film nu are aceeași lungime, același conținut sau culoare. Avem vieți, deci filme diferite, povești diferite. 

Nu...

NU am inspirație.

Și...

Da... Eu sunt Andra, și trăiesc. Și zâmbesc. Și mi-e dor să alerg în ploaie. Și ador să mă plimb. Și da, sunt îndrăgostită de... de viață. Și îmi place să țip. Și ascult muzică acum. Și m-am plictisit. Și mi-e somn. Și e ora 20:23. Și... Și.. Hmmm.. Nu mai știu... 

Aproape de un străin...

Nu ți-am atins buzele, nu mi-ai cântat numele la ureche, nu m-ai strâns în brațe, nu mă privesc în ochii tăi ca într-o oglindă.. Fiecare are răsăritul său, fiecare are umbra și aerul lui. Avionul îngheață prin atmosferă. Eu eram acolo, inima mea conține cuburi de gheață, zi de zi se dezgheață câte unul, dar după asta apare un țurțure imens, care dacă îmi cutremură sufletul cade în adâncul inimii din care va buhni sloiul de durere, clădit cu anii... Nu ajung până la starea de euforie pentru că tu îmi ești străin, căci imaginar îți simt răsuflarea și acum, când îmi trag plapuma de zâmbete noaptea, îmi scot privirea ta de pe mine, cuvintele amuțesc în drum spre lumină, te caut, mă cauți, te pierd, mă pierzi, siguranța este tot ceea în ce poți să crezi. Înghit luna cu oboseala așteptării, stelele cu atingerea înmărmurită a argilei în zilele de toamnă plictisite... Am să las urme invizibile pe malul mării, supărată că-ți fur singurătatea.. Ești impasibil ca formalitate. Ne-am atrenat prin simpatie, ură, admirație? Pentru ce îți fac aiurea declarații? Sunt aproape de un străin...

Gânduri pentru viitor...

Buze umede... Lumina felinarelor se reflectă în apa drumului... Nu țin umbrela, pentru că simt că nu am nevoie de ea, pentru ca nimeni nu mi-a atins buzele până acum.. si nu vreau să crape, nu de uscăciune, ci de dor...  Voi strânge în pumn toate valurile ce mi-au atins tălpile obosite, toate răsăriturile încete și friguroase ce le-am văzut, toate adierile de vânt pe care nu le-am zărit, ci le-am simțit, toate zâmbetele îndrăznețe și toate privirile plictisite, dar îndrăgostite într-un ghem de ață plină de noduri, apoi mă voi îndrepta spre tine, voi încerca să dezleg toate nodurile, apoi, la sfârșit o să păstrez capătul ca să mă pot întoarce pe același drum, dar nu singură, ci cu tine...

Îmi cântă în gând melodiile acelor seri în care plângeam, seri singuratice, fără înțeles. Ceea ce în trecut nu era valabil pentru mine, acum începe să fie parte din viața mea...  Ce am trăit odata nu poate fi repetat, dar eu aș vrea totuși să mai simt naivitatea dragostei...  Gândirea amănunțită despre viitor strică puțina spontaneitate pe care o avem.

Am ajuns să fiu obosită de cuvinte, de pagini albe, goale.. Am încercat să fiu laconică, și nu-mi pare prea rău, pentru ca ochii altora conteaza prea puțin... 

Ploaia a trezit acea primă îmbrățișare dintr-o dupa-amiază simplă de vară...

Adolescenti pe mare (N.Stanescu)

Aceasta mare e acoperita de adolescenti
Care invata mersul pe valuri, in picioare,
Mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,
Mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
Si ii contemplu ca la o debarcare.
O flota infinita de yole. Si astept
Un pas gresit sa vad, sau o alunecare
Macar pan’ la genunchi in valul diafan
Sunand sub lenta lor inaintare.
Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan
Au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare.