Adunătură de litere.

Și ce-am acum? Disperarea unor clipe pierdute.. Niște amintiri dezbracate de absurd. Umblu prin minciuni si romanțe la mâna a doua. Am ajuns să caut nisip de cuvinte adevărate într-un ghiozdan rupt. Nu cred c-o să renunț.. pentru că mi-ai zis cândava, atingându-mi mintea, niște adunături de litere ciudate, pline de un adevăr pueril. Am să te prind cândva.. Da, pe tine. Tu acel trubadur amărât care îmi joacă feste printre umbre încolțite de dispreț. Nepăsarea e acum divina. Nu-ți mai pasă nici de mine, nici de noi.

Cuvinte...

Și-atunci să-mi spui: " Ești cea mai frumoasă picătură de viață..."

Vară târzie.

Seara ai gust de vară târzie. Zbaterea ta o simt de la depărtare. Noaptea ești cu mine, iar eu îți strâng cenușa fiecărei respirații. Miroși a toamnă, a pământ ars... Cu ochii închiși străbați camere pline de oglinzi acoperite. De ce suspini? Ai nevoie de curajul libertății ca să iubești? Ia-mi veșnicia, dar lasă-mi inocența cuvântului ce nu a fost rostit. Libertatea o putem găsi dacă vrei, iubirea nu, pentru ca e pe aripi de îngeri, iar îngerii-s în rai. Oare cine și oare de ce te-ar răsturna și amesteca cu pământul ars? De ce ar fi iubirea onoarea de-ați acorda încredere? Nu avem nevoie de depărtări sau spațiu ca să știm... Iubirea nu seamănă cu altceva. De ce am aștepta o răsplată? Decăderile noastre sunt iluzii...