18 ianuarie 2013

Să facem o sonată a dragostei noastre şi să îi împrăştiem notele peste toate trupurile dezgolite ale serii.

Iubim.

Iubim să fim iubiţi. Iubim cu lacrimi si buze muşcate. Iubim că aşa trebuie, că aşa scrie în cărţi, că aşa vedem la alţi şi credem că e bine. Iubim că e singurul lucru pe care îl putem face atunci când nu mai ştim altceva. Iubim doar când avem timp, când ne amintim de restul. Iubim uşile trântite, geamurile sparte şi şerveţelele mototolite. Iubim sâmbetele cu ploaie. Iubim că ne plictisim. Iubim pueril şi fără responsabilităţi. Iubim că aşa ne-a fost dat să facem, că din iubire am fost făcuţi şi îi vom face. Iubim să murim. Iubim până ajungem să urâm. Iubim dimineaţa, la prânz şi seara, în loc de mese. Iubim ca primul fulg de nea de pe obrazul drept. Iubim ca să nu facem altceva. Iubim ca să rămânem în viaţa. Iubim cu mâinile murdare, cu palmele zgăriate, cu ochii umezi, cu hainele rupte. Iubim iubirea. Iubim ciocolata şi visele moi. Iubim să ne certăm. Iubim pentru alţi. Iubim doar pentru că nu e permis.  Iubim fericirea şi tristeţea. Iubim bălţile de pe stradă. Iubim câteodata sicrie, şi uităm de noi. Iubim interzisul. Iubim ceea ce nu vrem să fim. Iubim mut şi fără sens. Iubim cu semne de întrebare. Iubim şi urâm. Iubim scrâşnind din dinţi. Iubim fără suflu. Iubim ştergând praf de pe trecut. Iubim ca restul. Iubim prea repede. Iubim prea mult. Iubim puţin cât să ne ajungă. Iubim să uităm. Iubim negând. Iubim ce am ales să fim. Iubim pe rând. Iubim.

1 ianuarie 2013

Confesiune

Iubire cu ochi verzi, de-ai sti cat te-am iubit si cat mi-as fi dorit sa sfarsim acest infinit de amintiri cladit intre patru pereti albi undeva in alta parte.. Iubito, te-am inselat cu marea... si nu o data. Ai sa ma intrebi de ce.. Doamne, de-ai fi putut sa fii si tu ca ea, mai multe femei de-odata, de-ai fi putut sa te transformi intr- una si sa- ti lasi parul blond pe umeri lin sa-ti cada, de m-ai fi asteptat in fiecare seara gemand de frig si ceata, de- ai fi atins nisipul plangand de al meu dor. Si de mi-ai fi facut trupul rece si fierbinte, de m-ai lovi puternic fara sa ma mangai. Tu n-ai facut asta, si nici n-o sa reusesti. De asta am plecat, iubire cu ochi verzi. Te-am inselat cu marea, acum poti sa ma-ngheti.