VIII - Suflet dublu

Ţi-ai pus cafeaua ta neagră peste nopţile mele goale, peste zilele mele ce nu erau decât spasme lungi de-a lungul săptămânii. Era rece şi-o simţeam cum se prelinge sub pielea mea care ascundea vânătăi suprapuse de mâinile tale ce tot încercau să mă convingă de tine, de existenţa ta nediluată, de iubirea ta murdară, de dorinţă şi inconştienţă. Încercau să mă facă să cred, îmi lăsau semne, scrisori lungi de dragoste bătute în piele. Dar ele erau acolo şi în alte o mie de locuri. Tu umblai fără să vrei prin alte minţi, tu erai şi alt undeva, cu tine trăiau şi altele, erai o umbră, un loc gol într-un pat deranjat, un suflu, o dorinţă printre alţi neuroni. Dar cafeaua ta se vărsa doar peste nopţile mele... cafeaua ta se dăruia doar zilelor mele... Fumul ţigării tale de dimineaţă îmi îmbiba doar mie porii. Doar eu îţi umpleam golul, doar din cafeaua mea gustai, doar peste mine te scurgeai într-un şir neîncetat de gânduri.

VII - Suflet tu

Azi miroseai a clătite. Mirosul ăla rece cu esenţă de vanilie, pufos, dar nu prea dulce. Pielea ta mirosea a clătite. Am simţit asta şi după ce ai plecat, când încă îmi plimbam degetele peste golul de aer care mai devreme îţi susţinea devotat abdomenul cald, dar atât de rece în acelaşi timp. Îmi plimbam degetele şi  pipăiam urmele tale, târam peste mine particule ce miroseau a clătite. Mi-am înfundat faţa în cearceafurile alea albe despre care tot scriu şi de care nu mă despart. Mirosul tău era şi acolo, căldura ta nu ezitase nici ea să rămână. Acasă la mine erau toate. Telefonul mi-a zăngănit prea tare. Îl uitasem aşa de când tot aşteptam să-mi scrii că vii. Şi el mirosea a clătite. "Te iubesc!" Zâmbesc. Şi eu te iubesc, dragul meu. 

Eram rece, tălpile-mi erau reci. Cu greu am realizat că nu încetasem din a mă juca cu aerul. Mâinile mele îl mângâiau de parcă tu ai fi fost acolo. M-am simţit infidela, aşa că mi-am cuminţit mâinile. Doar tu ai dreptul la atingerea aia. M-am ridicat şi m-am dus la cuptor. Clătite. Mmm.. mirosul tău. Oare nu clătitle erau de vină că miros ca tine?

VI - Suflet mut

Liniste deplina pe strada asta. O liniste care raneste timpane tocmai pentru ca e atat de prezenta. Ma intreb ce gandesti tu despre mine acum...Acum cand iti scriu asta... Acum cand sunt aici, atat de aproape de tine. Ma intreb ce lupte se mai duc in capul tau si ce povesti isi mai gasesc actorii. Ma intreb daca vezi si tu umbra noastra. "M"-ul ala interminabil care se tot lungeste.. Dar se sperie, si se face mic. Oh, uite-l! Uite umbra noastra pe masina din fata. Dacia aia verde. De ce se compromite si trece peste ea? De ce trece pe acolo? De ce nu se lipeste de noi? Nu suntem de fapt noi tocmai ea? De ce nu vine la noi? Pentru ca suntem muti, iubitule. Pentru ca noi nu avem cuvinte in seara asta. Pentru ca am ales tacerea. Iar umbra nu suporta linistea, si incearca sa ne adaposteasca pe noi de ea. Ca sa nu ne raneasca... Linistea.. sa nu ne raneasca pe noi, iubitule. Vezi? ei ii pasa..