Dimineața, pentru tine e plictisitor, pentru mine e momentul zile în care pot zâmbi cel mai larg, mai apăsător și mai senin... Și mă face să mă gândesc...
Ți-a spus cineva povești noaptea? Mai ții minte sentimentul ala? Îți amintești că erai beat de somn dar că voiai să auzi finalul poveștii? Să nu se termine? Să știi prin ce a trecut prințul, cât de mult s-a mai luptat, sau cum a putut să iubească doar o fata, o prințesă obișnuită, dar totuși specială? Nu e minunat că toate poveștile iau ființă pe o bucată de hârtie seara? Nu e neobișnuit că toți ne dorim să fim protagoniștii măcar unei scene dintr-o poveste? Dar oare nu ne gândim că viața noastra însăși e o poveste, o poveste reală, dar totodata fantastică, plină de speranțe, vise, iubire, lacrimi... Suntem protagoniștii unei povești ce este transpusă într-un film, având ca si coloană sonoră cântecul de leagăn ce ni-l fredona mama după ce își termina povestea .. Suntem personajele pozitive, cele negative, secundare sau principale.. O scenă a filmului reprezintă o zi din viață, în fiecare scenă purtăm o mască diferită. Apoi le depozităm într-un dulap, măștile sunt amintiri... Construim un film, îi dăm un titlu: VIAȚĂ. Nici un film nu are aceeași lungime, același conținut sau culoare. Avem vieți, deci filme diferite, povești diferite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu