Buze umede... Lumina felinarelor se reflectă în apa drumului... Nu țin umbrela, pentru că simt că nu am nevoie de ea, pentru ca nimeni nu mi-a atins buzele până acum.. si nu vreau să crape, nu de uscăciune, ci de dor... Voi strânge în pumn toate valurile ce mi-au atins tălpile obosite, toate răsăriturile încete și friguroase ce le-am văzut, toate adierile de vânt pe care nu le-am zărit, ci le-am simțit, toate zâmbetele îndrăznețe și toate privirile plictisite, dar îndrăgostite într-un ghem de ață plină de noduri, apoi mă voi îndrepta spre tine, voi încerca să dezleg toate nodurile, apoi, la sfârșit o să păstrez capătul ca să mă pot întoarce pe același drum, dar nu singură, ci cu tine...
Îmi cântă în gând melodiile acelor seri în care plângeam, seri singuratice, fără înțeles. Ceea ce în trecut nu era valabil pentru mine, acum începe să fie parte din viața mea... Ce am trăit odata nu poate fi repetat, dar eu aș vrea totuși să mai simt naivitatea dragostei... Gândirea amănunțită despre viitor strică puțina spontaneitate pe care o avem.
Am ajuns să fiu obosită de cuvinte, de pagini albe, goale.. Am încercat să fiu laconică, și nu-mi pare prea rău, pentru ca ochii altora conteaza prea puțin...
Ploaia a trezit acea primă îmbrățișare dintr-o dupa-amiază simplă de vară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu