Morfina..

Si de fiecare data cand incerc sa-ti imit scrisul patez o fila alba cu stupizenii albastre... Astern o caligrafie ofilita, incompatibila cu liniile serpuite ce le desenezi cu atata grija.. Imi incordez scrisul aiurea, incerc sa-mi inchipui pielea ta rece inviind o parte a corpului meu.

Incerc sa-ti imit atingerea imbibata cu praf de creta.. Esti doar o inchipuire sarcastica. M-ai inchis intr-un spital cu miros ciudat din care nu mai pot scapa. M-ai ingrijit cu fiecare cuvant pe care il rosteai pentru ca lacrimile mele erau bolnave. Au crezut ca va fi bine daca imi smulgi inima, o bagi in formol si o pastrezi doar pentru tine. Dar a fost prea tarziu, eu devenisem dependenta de tine.. Era prea tarziu sa-mi fie cald pentru ca m-am obisnuit cu raceala ta.. Tu -morfina mea-, cu tine am inceput sa nu mai refuz placerea unui cuvant inmormantat. Cuvintele continua sa alunece pe o carte muzicala, alcatuita din ritmuri si note fragile, imbibate in cerneala rosie..