pa.

M-am săturat. Nu mai pot. Nici măcar nu mai vreau să pot. Tânjesc dupa acelaşi pat plin de amorţeli şi închipuiri penibile ce mă răscolesc în neştire. Banca chinuită de atâtea înjurături ascunse şi scrijelită cu versuri dintr-un amurg de pe cărări ale vieţii bete de nepăsare îmi susţine coatele iritate de trecut. E o alta ora de mate sclifosită, plină de ecuaţii cu numere ilogice ce nu mă caracterizează. Sunt doar alte priviri în jurul meu, priviri ale fiinţelor aparent fără suflare ce stau parcă şi numără electronii din aer încercând să mintă că nu se holbează la ciudata din banca a doua. Mă acaparează prostesc. Suspin iar şi îmi aţintesc privirea pe tabla verde, mânjită de praf de cretă amestecat cu apă. Zgomotul care plasează în spaţiul meu cele 10 minute de linişte îmi izbeşte timpanele. În sfârşit..
Gata.. după asta gata. Am să fug. Nu mai vreau. Pa.