Oh, și toate aceste seri pe care le consum cu litere pe niște foi, toate aceste seri în care speram să vii, tu, al dragostei trubadur străin.. au dispărut în noapte. Și s-au dus pe lună. Și m-au lăsat aici, o nebănuită ființă ce cerșește iubire. Și când am interzis într-un final accesul, când mi-am zăvorât inima cu ceva, când am dat foc la tot ce a fost, ai apărut și tu, ca și cum totul ar fi fost un banal apus de soare de iunie. Că alea mereu sunt frumoase, și se banalizează. Și mi-ai zâmbit nevinovat, și te-ai așteptat să te las înauntru. Ei bine, află că porțile s-au ferecat, că am înghițit cheia și că pentru tine accesul e interzis. Și acum pleacă. Mulțumesc. :)