-Pleci... De ce faci asta?
-Pentru ca asa pleaca toţi..
-Tu nu eşti toţi.. Tu nu vrei asta.
-Nu, nu vreau, dar trebuie.
Asta a fost tot. Sfârşitul. S-a dus. A plecat trântind uşa, lăsând ţigara aprinsă lângă paharul de whiskey ce-i purta urma buzelor înecate de atâta ruj roşu. Nici un fir de păr. Periuţa de dinţi i-a rămas în baie. Rimelul îi stătea aruncat dupa un dulap vechi, în care a rămas doar un tricou rupt, un sutien alb şi papucii prăfuiţi. Singurele dovezi ale existenţei ei. Rămânea iluzia că a fost acolo. Lucrurile puteau fi ale oricui. Ce mai conta? Farfuriile zăceau în chiuvetă la fel ca în fiecare dimineaţă în care Dora nu-şi făcea apariţia de la prea multe pastile luate aiurea. Praful era neşters. Urma bocancilor - aproape invizibilă, totul era ca înainte cu excepţia amintirilor. Ele erau cumva prezente. Şi ce? Urma o altă zi, o altă maşină străină, un nou sărut.. Un pahar de whiskey sau poate unul de vin şi gata. Alt început.
El se duce în alt bar, cu o altă cămaşă fara câţiva nasturi şi aşteaptă. Ea vine, se aşează şi îl întreaba încet:
-Ţi-a fost dor de mine?
Şi pleacă împreună înapoi, terminând din nou un alt sfărşit început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu