Simţeam apa cum îmi intră printre degetele de la picioare. Se întindea peste unghiile mele mânjite cu ojă neagră şi-apoi urca uşor în sus spre gleznă.. Se speria de răceala picioarelor mele şi se retrăgea timid spre infinitul din zare. Mâna lui Andrei se mişca pe şoldul meu, respectând sunetele făcute de valurile ce se spărgeau uşor la ţărm... Tenul meu de un alb absurd suporta săruturile lui apăsate.. ajunsese să fie acoperit cu amprentele acelei mâini ce nu obosea în neîncetata călatorie fără vreo hartă anume pe corpul meu. Respiraţia lui îmi deranja buclele din spate şi le obliga să danseze nebuneşte. Nu spunea nimic, tăcea în prostie şi ofta din când în când. S-a întors şi mi-a pus mâna pe frunte. "Am să plec.. nu mai am ce căuta aici. Îmi pare rău." Nu s-a mai întors.. Andrei a plecat.. a lăsat în urmă urmele tălpilor pe nisipul umed şi periuţa de dinţi cu un bileţel minuscul lipit de el: "Viaţa ta e fericire.. A mea nu mai există."