Ştii ce? Mi-e dor de mare.. de marea aia murdară, plină de alge.. mi-e dor de ea când e nervoasă, când muşcă din tine, când te vrea cu totul... Mi-e dor de dorinţa ei. Şi de nevinovăţia.. de ardoarea cu care îşi cere scuze retrăgându-şi valurile.. şi de repetarea aceleiaşi greşeli doar pentru că ştie că îţi place... că de fapt nu e o greşeală, că tu vrei asta... că valurile ei te iubesc.. că tu le iubeşti.. şi doamne.. cum le iubeşti.. Le iubeşti pentru că le laşi să intre în tine, să te dărâme.. pentru că tu ştii că le face placere... .. chiar mi-e dor de mare.