Uneori imi e greu sa zambesc... Dar totusi o fac... Ma uit inapoi si constat ca nu are rost sa plang cand viata nu vrea asta de la mine... Valurile marii cresteaza stancile obosite... dar, oricat de mult le-ar durea, zambesc neconditionat si raman nemiscate pentru totdeauna... O lacrima uda obrazul, dar totusi chipul continua sa zambeasca, pentru ca sufletul ii dicteaza asta. Sufletul unui om este ca un stapan care detine totul, sentimentele, gandurile, trairile... Ploaia uda natura, dar aceasta continua sa zambeasca, pentru ca zambind poate face totul mai frumos, nu iroseste fericirea, ci din contra, o raspandeste pe tot intregul planetei. Este un paradox greu de conceput... Zambesc cand vreau sa fac exact opusul, pentru ca zambind pot face si pe ceilalti sa zambeasca, sa uite de griji, si sa nu se mai gandeasca la ziua de maine... care poate va fi mult mai rea decat cea de azi... Keep smiling:D:D:D:):):)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu