Nu am motiv... si zambesc fara inteles, zambesc cu sufletul, cu corpul, cu totalitatea cuvintelor si gandurilor pe care le detin... și zâmbesc când vreau să fac exact opusul, pentru că zâmbind vin și adevăratele surse de bucurie care apoi dau sens zâmbetului, aducând mai departe alte motive și alte zâmbete, într-o spirală nu nesfârșită, nici acaparatoare, dar care e constantă și personală. E ca un paradox al originilor și aleg să mă poziționez forțat drept sursă a zâmbetelor. Zambesc oricand, oricui, oriunde, zambesc pt ca imi place si pt ca asa simt... Mi-as dori ca macar un sfert din zambetele pe care le daruiesc sa se intoarca la mine... Zambetul dureaza o clipa dar amintirea lui o viata intreaga...Zambesc cand ma intalnesc cu cei pe care ii iubesc si nu le pot spune durerile mele, atunci zambesc. Zambesc cand sunt sus pe un munte si simt ca frica de inaltime devine din ce in ce mai mica... Zambesc cand vad o stea cazatoare si-mi doresc ca cineva sa se gandeasca la mine si sa zambeasca si el... Zambesc cand vad ca ceilati oameni de pe strada zambesc... zambesc in vis si imi dau seama ca zambesc in vis in timp ce ma trezesc, asa ca zambesc in continuare... zambesc in fiecare dimineata fiind undeva intre vis si realitate... zambesc atunci cand stiu ca te gandesti la mine... zambesc de fiecare data cand citesc randurile ce vin de la o persoana draga... zambesc cand stiu ca te gandesti ca eu zambesc:D zambesc amar cand ma gandesc la bunici, zambesc larg cand ma gandesc la cei dragi si intotdeauna zambesc cu tot sufletul cand esti aproape...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu