Pistruii cerului varsă lacrimi amare, iar eu le strâng într-o găleată deja plină de melancolie... Părul meu aleargă în vântul obosit, mâinile-mi culeg speranțe moarte, ochii privesc sclipirea păturii cenușii... Tăcuta cerului luminează euforic colțul ierbii... Marea umezește nisipul turmentat... Vântul îmi usucă pielea catifelată și mi-o dezmiardă anemic... Briza mării mă poartă într-un loc fără gânduri... către orașul SPERANȚĂ... unde frunzele cad la un picnic în parc.... Nu poți refuza... te face să crezi că totul e............. totul e perfect... "Cineva să oprească invazia de biți, cineva să ne facă din nou fericiți..." ( Vama Veche-Fericire)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu