Ai avut și tu cândva tălpile goale și bătătorite de pământ... Cu mersul uşor simţind fiecare petec de argilă sub călcâiele înfierbântate. Ai uitat de durere...
Momentele în care iarba te prindea cu patimă și dragoste de glezne sunt prea departe...undeva în alte colţuri uitate de mintea ta. Roua se împrăştia în mii de sărutări pe talpa ta caldă și vânătă şi tu zâmbeai cu zâmbet mirific. Uitându-te în sus...cerul învelea pământul cu braţele sale şi pe tine împreună cu el. Tu erai din el. Acum... ai uitat și de asta...
Picioarele-ți sunt prinse în pantofii cu toc insuportabili... Dar dacă totuşi îţi aduci aminte că există o Lumină, dacă îţi aduci aminte de jertfa Celui prins pe cruce şi dacă vrei să mergi spre El... Du-te! ....şi...lasă, te vei descălţa pe drumul vieții. Te vei descălţa de toate mândriile tale, poftele şi indiferenţ ta. De întunericul adânc din tine... Mergi...Aleargă! Uită de DURERE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu