Alergau cu privirile prin parc, ea se topea dupa buzele lui... El ii zambea si-i facea semne pe furis... O imbratisa si se uitau in directii diferite, la persoane diferite... Erau ca doi fluturi indragostiti... Puteau sa traiasca o singura zi, atata timp cat se nasteau si se stingeau impreuna... Pierdeau noptile cand radeau impreuna... Se gandeau la ziua de maine... se gandeau ca va fi mult mai bine... Cand de desparteau doreau o ultima imbratisare care sa dureze o mie de ani... Apoi, se indreptau timizi spre casa... Pe drum, se gandeau cel putin de trei ori unul la celalalt... Apoi suspinau... Si visau cu ochii deschisi... Pluteau dupa granitele infinitului... El alerga prin venele ei.. Ea ii captura respiratia, iar apoi picau intr-o galeata adanca de melancolie... Nu treceau trei minute dupa ce isi luau la revedere si telefonul trebuia sa sune... Doreau sa isi auda voca unul altuia inca o data...
Intr-o zi totul s-a sfaramat... Privirile nu se mai intanleau, vocile au disparut... Gandurile adanci si-au luat zborul...
Fata se simtea pierduta... singura.. ratacita intr-un amalgam de ganduri... inca ii mai simtea lipsa si-l dorea langa ea... Isi dorea sa ii mai auda vocea o data... sa ii mai citeasca gandurile insirate haotic pe o pagina alba sifonata... Ii era dor de tot ceea ce avuse cu el si orice ii amintea de el... Incerca sa-si inchida portile sufletului...incerca sa para fata vesela pe care o cunostea toata lumea dar nu putea trece peste momentul in care el s-a hotarat sa dispara pur si simplu din viata ei, sa ii intoarca spatele si sa plece fara nici o explicatie, fara nici un cuvant , fara nici un regret...
In acea seara se simtea mai rau ca niciodata... Se simtea ca un fluture prins in pumnul unui copil.. Se simtea ca o frunza smulsa de pe o creanga si purtata in bataia vantului puternic... Era seara in care isi dorea sa lase trecutul in urma, dorea ca tot ceea ce fusese al lor sa devina doar al ei... isi dorea sa renunte la "noi" si sa incerce sa dea sens cuvanatului "eu"... Se stingea usor in propria-i umbra fara sa isi dea seama...nu se putea identifica ca un element singular in aceasta lume in care totul se rezuma la 2...2 ochi, 2 maini, 2 picioare, 2 buze, 2 suflete unite intr-unul... Avea atata nevoie de el, sa ii simta rasuflarea pe pielea ei catifeleata, sa o stranga cu putere la pieptul lui, sa o sarute si sa o faca sa simta cum pluteste... O umpluse pur si simplu de vicii... se imbata din mangaierile lui, fuma cuvintele lui, se droga cu saruturile lui... avea totul ...si fara el nimic din tot ce avea nu avea valoare sau sens...
Inimai-i era crapata in mii de bucatele... ultima speranta o parasise... Stia ca niciodata nu fusese o parte din viata lui... Nu o lasase sa intre in sufletul lui...nu ii deschisese niciodata acea usa , si totusi ea ii oferise toata dragostea ei neconditionat... Stia ca odata se va termina, isi dadea seama ca nu fusese al ei niciodata , dar ii placea sa creada in iluzia pe care si-o crease... Ii placea sa traiasca in lumea de fantezie pe care o avea... Incepea sa-l iubeasca mai mult ca la inceput... Dar nu era de ajuns... isi dorea doar un sarut, o imbratisare... isi dorea sa o vada... isi dorea ca pentru un moment sa fie in gandul lui, sa fie ingerul lui, sa fie aerul pe care il respira...isi dorea... ca acea secunda se existe, si sa dureze infinit... isi dorea sa o salveze...isi dorea doar... ce isi doreste orice fata, sa o iubeasca si atat... Dar zilele au trecut... si ea s-a obisnuit cu prezentul... A invatat sa accepte realitatea.. Si a zambit... Intr-un final A ZAMBIT!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu