18 iunie 2010

Suflet mototolit...


O să-i spun sorelui să nu mai răsară, stelelor să nu mai lumineze, ploii să nu cadă, vântului să nu mai sufle, lunii să nu apară, toate o secundă să se oprească, să împietrească ... O să-i zic inimii să bată, ochilor să nu clipească, corpului să nu respire, totul doar pentru o clipă să se oprească, chiar și acel minut...  Doar o dată în viață pot să ajung acolo unde îmi doresc...

Azi.. o să ajung acolo unde marea este cer și cerul este mare... Luna e mireasa nopții, îmbrăcată în rochie albă, strălucitoare... Poartă aura veșnică... 

Voi încăleca pe vis, și voi ajunge într-o clipă în cer... Mă voi îndrăgosti de întuneric, și am să-l fur... Sunt condamnată pe viață să nu-l uit... Port stigmatul iubirii interzise... Îngerul vieții plânge peste sufletul mototolit...


Un comentariu: