Şi gândurile-ţi freamătă ca un codru toamna
Şi frunzele şoptesc.. o cale de speranţă
Rămâne-n umbra nopţii ca o uitată romanţă
Venită să ne despartă odata cu luna.
Iar ploile mint scăpate-n absurd stingher
Şi zboară complex scufundate-n cerneală veche
Iar apoi tainic aleargă şi-mi şoptesc la ureche
Drumul pierdut al unui zgomot din umilul cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu