Precipitatul iubirii.

Spuneau azi-noapte la radio ca au găsit o nebună care cânta pe străzi la unşpe noaptea şi îi striga numele unuia. Râdeau de ea. Era pe undeva, printr-un oraş mic. Striga ceva ce începea cu "A", dar nimeni nu-i desluşea restul literelor din vocea răguşită. Se învărtea în ploaie aiurea, de parcă încerca să evite picăturile. Ha! Ce proasta! De parcă ar fi posibil să nu se ude.. de parcă el ar veni. El stă probabil în faţa televizorului şi cască, sau la calculator. Probabil că se va căsători cu pixelii. Va avea un harem. Iubire.. ce ştia ea, naiva? Credea că e de-ajuns să iubească doar ea. Aşa că alerga pe străzi noaptea. Şi cânta ceva de la Vama Veche. Se iubea cu vocea lui Chirila. Iar el stătea în pat. Fraiera... Se iubeau cândva, dar atunci era un alt prezent, diferit de acel trecut al lor. El nu mai iubea, el era îndrăgostit de altceva. Ochii lui nu mai clipeau pentru ea. Fizic, îi despărţeau două blocuri.. însă iubirea lor era departe de reacţia aia chimică pe care a avut-o la început. Acum era doar un precipitat.