Maşinile n-au cui sa îi descurce parul într-o dimineaţă de noiembrie cu geamuri pătate de ploaie şi frig. N-au pe cine să privească într-un pat de păcate în care albul stă să cadă din pigmenţii cearceafurilor. Ele n-au cui să şoptească. Nu se pot întoarce pe-o parte sau pe alta căutând în disperarea visului dimineaţa. Nu beau cafeaua pe marginea patului în ziua de după. Nu plâng şi nu sunt triste. Nu fac baloane de săpun pentru un suflet mic. Maşinile doar trec şi nu se mai intorc într-un şir continuu de nemulţumiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu