Aseară am adormit prostesc pe patul paralizat de atâta greutate... Am închis ochii și am patruns într-o lume imaginară, unde totul mă făcea să râd aiurea, unde vântul mă gâdila în talpă, iar soarele îmi desena lumini săltărețe pe față... Degetele cuiva se plimbau pe spatele meu, apoi treceau într-o călătorie scurtă prin păr... Alunecau tandru pe buzele mele, apoi se prăbușau zadarnic pe picioare... Ochii admirau aura ce exploda de pe chipul angelic... Două jumătăți de surâsuri cochetau anemic pe buza-mi de sus... Visam la trecut... Gândăceii încercau să mă învețe să zâmbesc în felul lor, apoi, obosiți, m-au luat într-un dans al timpului... Într-un final, m-am trezit din visul timpuriu amăgită de mirosul piersicilor ce mă așteptau pe verandă, zemoase și dulci...
inceark sa revii la vechile postari;)fara pliktisealaaaaape blogul taw!!!
RăspundețiȘtergere/\
RăspundețiȘtergere||
Mi-ar plăcea să știu cine a scris acest comentariu... ca să știu ce nu își convine... Aa.. da... și încearcă să scrii și tu românește... asta e doar o sugestie..:) Oricum, mulțumesc!
||
\/