Săruturi mute rămase în aer de munte...

Doi îndrăgostiți pierduți într-un univers de săruturi mute... Stau pierduți pe o alee mică. Cuvintele sunt rare, un paradis printre iarbă. O bancă numără atingerile lor... Și le transformă în secunde spre marte. Și schimbă băncile.. Își lasă în urmă amprentele, amintirile, sentimentele și o parte din iubirea lor. Culeg fericirea dintr-un sărut, adună dragostea dintr-o atingere. Și trec pe stradă oameni, și se uită. Dar ce le pasă lor atâta timp cât mai au doar câteva clipe de stat împreună? Încearcă să-și mai fure un ultim sărut, parcă nu și-ar mai da drumul. Își tot spun: "O să-mi fie dor. Trebuie să plec." Și buzele lor se întânlesc din nou.  Și aleargă într-un univers paralel încercând să se atingă. Șă se iubesc, se iubesc mult, și se ating, mereu, și se sărută, mult prea mult. Și le place, și nu vor să mai plece. Și pleacă... ea încearcă să-și stăpânească lacrimile, întoarce capul, nu se uită înapoi și plânge... Plânge mult.. Lacrimile îi sunt acum prietene. Lacrimile îi sărută buzele... Ea suspină. Ajunge acasă, ascultă piesa care i-a făcut să fie împreună. Și ea s-a îmbolnăvit de atâtea lacrimi... Zâmbea, dar în interior inima se spărgea în bucățele... Și acum ea așteaptă să se întoarcă, să fie înconjurați iar de săruturi mute ...