Acele zile pline de singurătate... acele zile în care plângeam inundând perna de apă sărată par insuficiente pentru a umple golul ce a rămas în urmă. Trecutul amintirilor mele aleargă într-o galaxie pierdută în teamă. Nepăsarea gândurilor mele bântuie camera înfundată în ceața privirii. Brățara pe care acum câteva zile o purtam la mână stă sub pat și așteaptă amprenta mâinii tale pe încheietoarea ei. Firele mele de păr tânjesc după degetele tale ce se plimbau alene printre ele. Nasul meu încă simte mirosul pielii tale. Buzele mele așteaptă să fie atinse iar de trecătoarea iluzie a dragostei. Eu alerg cu gândul spre tine, tu stai pe retina mea, iar mâinile-mi țin în brațe perna inundată de lacrimile singurătății...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu