Și mă amestec printre miile de lacrimi ce par o infinitate de foi răspândite pe biroul unui scriitor nocturn. Mâinile tale alunecă pe clapele pianului încet, parcă ar adormi, mai au nevoie de o atingere, atingerea mâinii mele. Ar cădea împreună într-o prăpastie singuratică și s-ar întrece în atingeri... Noi ne-am juca cu propriile noastre cuvinte și voci... Apoi am alerga în jurul pașilor noștri și ne-am întinde pe pajiștea formată din vibrațiile sunetului ce-l emană inima mea.. Iar dupa.. după am adormi pe galaxia vocilor noastre... Și atât.. nu am face altceva.. sau poate ne-am iubi.. ne-am iubi un infinit și jumătate... Zeus s-ar întrece cu dragostea noastra... Dar nu ar putea câștiga nici măcar însoțit de o mie de fulgere... Și noi tot ne-am iubi un infinit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu