Ţie, cel cu marea

Şi-om sta pe plaja cu nisip rece şi ud.. şi ne-om cufunda picioarele în negura nopţii. O să te privesc alene cum îţi sorbi picăturile de bere rămase pe marginea cutiei, salivând şi ea parcă după buzele tale... Şi-am să mă cufund într-o altă veşnicie singură.. Am să închid ochii să adorm, să te las o clipă fără mine.. să mă las pe mine să visez un tu pe care nu-l pot atinge din nou... Să mă strâng singură în braţe. Să se nască tăcerea, să se bălăcească-n valurile mării ce ne-aşteaptă trupurile răsfirate. Să mă săruţi.. să te grăbeşti spre veşnicie.. Să-mi înec gura în cuvinte fără sens.. s-o salvez cu tăcerea dimineţii de mai, în care totu-i trecător.. în care totul dispare brusc după o seară zdruncinată de aprilie. Să fiu cu tine. să fii cu mine, să fim altundeva separaţi. Să te am pe tine, cel ce vei apărea cândva acoperindu-mi amintirile cu un strat gros de praf, să miroşi a nisip cald şi să distrugi tot ce era în urmă... Pentru tine, ţie care vei apărea cândva pe plaja sufletelor mele...