Jumătate străină

Stăteam împreună sub acoperişul inundat de ploaie, sub acoperişul pe care plângea lumea... Nu îndrăznea să mă atingă.. de parcă toate serile petrecute aici, în minunatul Paris, însemnau nu mai mult decât nişte simple priviri aruncate pe stradă între doi necunoscuţi ce ascund părţi de suflete triste. Eram doi necunoscuţi până la urmă.. doar pentru că am stat în acelaşi compartiment 73 de ore, din Braşov până în Paris, nu-nsemna că ne iubim sau că întreaga noastră viaţă s-a combinat strict într-un tot, că din două s-a făcut una. Nu.. asta era nimic, noi eram nimic. Şi totuşi gândul că mi-ar putea atinge buzele mă provoca..nu în felul ăla erotic.. nu, nicidecum. Voiam doar să îl cunosc, iar în acel moment asta era cea mai sigură modalitate.. cea mai rapidă, incontrolabilă, nedefinită, reală... Probabil că m-aş fi îndepărtat dacă ar fi micşorat dâra de aer dintre noi, probabil aş fi fugit... dar Doamne, îmi doream atât de mult, îmi doream să fie acolo altfel... Nu ştiu când s-a consumat ultima clipă în care buzele noastre îşi păstrau integritatea singulară. Nu ştiu cum s-a întâmplat. Ce era clar înainte, devenise improbabil, incert, de nedesluşit, de nedefinit. Nu mai exista ploaie, acoperiş sau trupuri. Erau doar buzele noastre ce se atingeau umil, cu părere de rău parcă, cu scuze. Mi-a sărutat colţul drept al gurii, şi a continuat în mişcări circulare. A zâmbit şi a eliberat-o. Urmăream mişcările lui în deplinătatea conştiinţei, eram lucidă, ştiam ce vrea, ce îşi doreşte. Simţeam cum pierdea vremea uneori în dansul lor nebunesc, simţeam pulsul şi dorinţa. Le simţeam fericirea de a fi acolo, fericirea de a împărţi acelaşi aer cu buzele mele. Simţeam cum voiau mai mult, cum nu s-ar fi dezlipit. Îmi săruta buzele pe rând, din ce în ce mai rapid, din ce în ce mai apăsat. Îmi săruta gura întredeschisă, o săruta fără să ştie ce face. O săruta de parcă ar fi fost născut doar pentru asta, de parcă s-ar fi născut doar ca să îmi sărute buzele. S-a oprit pentru o secundă ca să prindă puţin aer, apoi şi-a reluat jocul. Nu-şi putea lua ochii, buzele sau viaţa întreagă de pe buzele mele. Totuşi le-a eliberat şi m-a transformat iar într-o străină... într-o jumătate de străină căci buzele noastre se cunoscuseră cât pentru toată viata şi înţeleseseră că le e bine doar dacă sunt cu desăvârşire unele altora.. 'pdp'