Întind mâna spre tine speriată,
De vreun gând ce poate fi ameţitor,
Ce prin mintea ta are să treacă
La auzirea şoaptelor de dor.
Te-aştept în cameră să te iubesc,
Să-mi cânţi tu mie ciudate poveşti,
Sub luna neagră uşor să mă topesc,
Să devin una cu minciunile lumeşti.
Şi printre ape să-mi dizolv iubirea,
Să uit de tine şi de-al tău păr blond,
Să fiu frumoasă exact ca nemurirea,
Ce se-ascunde după-al paşilor fond.
N-am să te uit pe tine, suflet viu,
Şi-am să-mi plimb umbra printre pomii goi,
Am să te transform în al dragostei fiu,
Să rămânem iubite cândva noi doi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu